Postu Marin,
master în dreptul muncii, USM
Following the Moldova Moldova
Odată cu tendinţele R. Moldova de aderare la spaţiul european, trebuie luate în consideraţie şi unele fenomene juridice existente în legislaţia UE şi care, prin asociere/aderare, urmează să devină o realitate şi în cazul nostru. Unul dintre aceste aşa-numite fenomene legislative recente aflate în plină desfăşurare pe piaţa internă a Comunităţii Europene, dar care încă nu-şi găseşte reglementare în cadrul legislaţiei muncii din R. Moldova, este şi munca prin agent de muncă temporară (MAMT) – un raport de muncă complex, menit să asigure flexibilitatea şi securitatea pe piaţa forţei de muncă.
Constiuind una dintre noile forme de organizare a muncii şi diversitate de dispoziţii contractuale pentru salariaţi şi angajatori, MAMT este orientată spre acoperirea necesităţii de a stabili un cadru corespunzător pentru utilizarea muncii temporare în vederea contribuirii în mod efectiv la crearea de locuri de muncă şi la dezvoltarea unor forme de muncă flexibilă, dar şi la armonizarea vieţii profesionale a lucrătorului cu cea privată, potrivit principiilor comune convenite în cadrul Consiliului Europei privind flexisecuritatea în contextul oportunităţilor pe care le oferă globalizarea.
Directiva 2008/104/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19.11.2008 privind munca prin agent de muncă temporată (în continuare – Directiva 2008/104/CE) [1] constituie actul de bază la nivel european care reglemntează MAMT. Astfel, art. 1 al Directivei stabileşte că acesta „se aplică lucrătorilor care au încheiat un contract de muncă sau se află într-un raport de muncă temporară şi care sunt puşi la dispoziţia unor întreprinderi utilizatoare pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora”. Complexitatea acestui raport de muncă trebuie privit din perspectiva actorilor implicaţi, fiecare dintre aceştia având rolul şi caracteristicile necesare, definite în cuprinsul art. 3 din Directivă corespunzător:
1. Lucrătorul (L) este persoana care, în statul membru al UE, este protejată ca lucrător (salariat) în cadrul dreptului naţional;
2. Agentul de muncă temporară (AMT) – orice persoană fizică sau juridică, ce, în conformitate cu legilaţia naţională, încheie contracte de muncă sau raporturi de muncă cu lucrătorii temporari pentru a-i pune la dispoziţia unor întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora;
3. Lucrător temporar (LT) – persoana care a încheiat un contract de muncă sau se află într-un raport de muncă cu aun AMT în vederea punerii sale la dispoziţia unei întreprinderi utilizatoare, pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora;
4. Întrepridere utilizatoare (ÎU) – orice persoană fizică sau juridică pentru care şi sub supravegherea şi conducerea căreia munceşte temporar un LT.
5. Misiune de muncă temporară (MMT) – perioada în care LT este pus la dispoziţia ÎU pentru a lucra temporar sub supravegherea şi conducerea acestora.
Unul dintre aspectele relevante reglementate de Directivă este obligaţia AMT de a presta anumite servicii în mod gratuit în favoarea lucrătorului temporar din Comunitatea Europeană. Astfel, potrivit art. 6 (3) din Directivă, „AMT nu percep nicio taxă de la LT în schimbul demersurilor în vederea recrutării acestora de către ÎU sau pentru încheierea unui ocntract de muncă sau stabilirea unui raport de muncă cu o ÎU după încheierea unei misiuni în cadrul întreprinderii respective”, formulare reluară identic la art. 102 din Codul Muncii Român [2].
Aplicarea practică la nivel naţional a dispoziţiilor Directivei 2008/104/CE este reglementată în legislaţia muncii din România, stat membru al UE. Respectiv, cetăţenii R. Moldova care sunt şi cetăţeni ai statului Român pot beneficia din plin de avantajele legale pentru a se integra în sistemul MAMT şi a lucra legal în ţările membre ale Comunităţii Europene.
Definiţia MAMT oferită de art. 88 Codul Muncii Român nu diferă esenţial de cea dată în temeiul Directivei 2008/104/CE. Or, actorii sociali implicaţi sunt aceeaşi. Trebuie de menţionat însă că, în comparaţie cu definiţia dată AMT din conţinutul Directivei, art. 88 (3) Codul Muncii Român stabileşte că: „AMT este persoana juridică, autorizată de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, care încheie contradcte de muncă cu salariaţii temporari, pentru a-i pune la dispoziţia utilizatorului, pentru a lucra pe perioada stabilită de contractul de punere la dispoziţie sub supravegherea şi conducerea acestuia. Condiţiile de funcţionare a AMT, precum şi procedura de autorizare se stabilesc prin hotărâre de Guvern”. Referitor la condiţiile obţinerii autorizaţiei de funţionare, menţionăm că în temeiul art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 125 din 21.12.2011 [3], solicitanţii depun la agenţiile teritoriale pentru prestaţii sociale o cerere însoţită de un set de documente, între care actul constituticv al persoanei juridice în care să fie menţionat obiectivul de activitate, cazierul fiscal, dovada constituirii garanţiei financiare în cuanum 25 salarii de bază minime brute pe ţarp, ceea ce constituie aprox. 4000 euro, la zi.
Astfel, legiuitorul român confirmă complexitatea raportului de MAMT, indicând expres că această formă de muncă prevede încheierea a două contracte distincte: 1) un contract individual de muncă între LT şi AMT, pe de o parte, şi 2) un contract de punere la dispoziţie, semnat între AMT şi utilizator (ÎU). De menţionat că, potrivit mai multor cercetători, contractul de punere la dispoziţie nu este un contract individual de muncă, ci un contract de prestări servicii, „prin care AMT se obligă să furnizeze utilizatorului forţa de muncă necesară pentru realizarea unei lucrări sau atingerea unui obiectiv” [4, p. 180]. Potrivit art. 91 (2) din Codul Muncii Român, „Contractul de punere la dispoziţie trebuie să cuprindă:
a) durata misiunii;
b) caracteristicile specifice postului: calificarea necesară, locul executării misiunii şi programul de lucru;
c) condiţiile concrete de muncă;
d) echipamentele individuale de protecţie şi de muncă pe care salariatul temporar trebuie să le utilizeze;
e) orice alte servicii şi facilităţi în favoarea salariatului temporar;
f) valoarea comisionului de care beneficiază AMT, precum şi remuneraţia la care are dreptul salariatul;
g) condiţiile în care utilizatorul poate refuza un salariat temporar pus la dispoziţie de un AMT”
Trebuie să menţonăm un aspect interesant din punct de vedere juridic că, pe toată durata misiunii, salariatul temporar beneficiază de salariul plătit de AMT, deşi primul se află sub supravegherea şi controlul utilizatorului (ÎU), care se poate afla în altă regiune sau stat mambru al UE. Astfel, cuantumul salariului se stabileşte prin negociere directă cu AMT şi nu poate fi mai mic decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată. Totodată, AMT este cel care reţine şi virează toate contribuţiile şi impozitele datorate de LT către bugetul statului. În cazul în care în termen de 15 zile AGM nu-şi execută obligaţiile salariale, acestea vor fi plătite de utilizator, în baza solicitării LT. Respectiv, utilizatorul care a plătit sumele datorate se subrogă, petnru sumele plătite, în drepturile LT împotriva AMT. Legislaţia muncii română stabileşte o serie de alte nuanţe privind MAMT, inclusiv răspunderea juridică. Dat fiind însă că forma dată de organizare este o novaţie în plan european, este necesară examinarea modului de implementare şi a efectelor din perspectiva unei perioade mai îndelungate, pentru a valorifica aspectele pozitive şi negative şi a trage concluziile necesare.
Totodată, menţionăm că MAMT pare a avea oarecare similitudini cu „detaşarea” reglementată de Codul muncii al R. Moldova, precum şi activitatea agenţiilor private de plasare în câmpul muncii, activitate reglementată de Legea nr. 180 privind migraţia de muncă, domenii care necesită o examinare aparte. Marea diferenţă constă însă în faptul că aceasta formă de organizare a muncii este aplicabilă doar în interiorul Uniunii Europene. Or, legislaţia muncii a R. Moldova ar putea deja crea un cadru adecvat prin care să implementeze standardele europene în plan naţional şi să faciliteze integrarea cetăţenilor pe piaţa muncii din UE.
Surse bibliografice:
2. Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii publicată în MO al României nr. 72 din 05.02.2003, republicată în temeiul art. V din Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii 53/2003 – Codul Muncii, publicată în MO al României nr. 225 din 31.03.2011;
3. Hotărârea Guvernului României nr. 125 din 21.12.2011 privind condiţiile de funcţionare şi procedura de autorizare a agentului de muncă temporară, publicată MO al României nr. 5 din 4.01.2012;
4. Tofan Mihaela, Petrişor Mihai-Bogdan. Dreptul muncii. Curs uiversitar, Bucureşti: Editura Hamangiu, 2013, 206 pp.
