O plîngere la CEDO dă bătăi de cap Curţii Constituţionale a R. Moldova

După ce a fost depusă la CEDO şi comunicată Guvernului, cererea Cebotar şi Tanasoglo c. Moldovei constituie, la moment, obiectul unei sesizări în adresa Curţii Constituţionale a RM, care este invitată să interpreteze noţiunea de „asigurare a bunei vecinătăţi” coroborată cu dreptul de proprietate privată

La 19 decembrie 2012, pe rolul Curţii Constituţionale a RM a fost depus o sesizare semnată de către deputatul T. Deliu, prin care s-a solicitat interpretarea articolului 46 alin.(5) din Constituţie, potrivit căruia: „Dreptul de proprietate privată obligă [...] asigurarea bunei vecinătăţi”.

Curtea Constituţională a fost, astfel, invitată să răspundă, prin prisma art. 28 şi 29 din Constituţie, dar şi Art. 8 din Convenţia Europeană, la un şir de întrebări şi, în special, dacă „nerespectarea distanţei minime faţă de linia de hotar sau de construcţia vecină constituie o încălcare a obligaţiei de respect reciproc sau o atentare inadmisibilă asupra dreptului de proprietate coroborat cu dreptul de vecinătate”. Astfel, Curtea Constituţională urmează să se pronunţe asupra distanţei minime dintre construcţiile vechi şi cele noi, precum şi măsura în care această distanţă afectează drepturile de proprietate vizavi de obligaţia de asigurare a bunei vecinătăţi.

Este de menţionat totuşi că problema pusă în faţa Curţii Constituţionale vine pe fundalul existenţei pe rolul CEDO a unei cereri Cebotar şi Tanasoglo c. Moldovei (nr. 25614/06).  Odată cu comunicarea respectivei cereri, CEDO a invitat Guvernul RM să răspundă la întrebarea dacă a existat o ingerinţă în dreptul reclamantelor la respectarea domiciliului lor şi, în caz afirmativ, dacă a fost această ingerinţă legală şi necesară.

Conform faptelor reflectate în cerere, reclamantele Valentina Cebotar şi Irina Tanasoglo, locuiesc într-un bloc din mun. Chişinău la etajul 1 şi respectiv 5. În perioada 2003-2005 în faţa blocului reclamantelor a fost construită o casă cu şase etaje, la o distanţă de 20-30 cm de ferestrele reclamantelor.

În luna aprilie 2003, prima reclamantă s-a plâns Inspecţiei de Stat în Construcţii de ilegalitatea construcţiei din faţa blocului în care locuieşte. Autoritatea a dispus încetarea lucrărilor de construcţiei. Ulterior, în acelaşi an, reclamantele au iniţiat proceduri împotriva Consiliului municipal Chişinău solicitând anularea autorizaţiei de construcţie pentru clădirea cu 6 etaje din faţa blocului lor.

La 8 noiembrie 2005, Curtea de Apel Chişinău a respins cererea primei reclamante pe motiv că noua clădire a fost construită cu respectarea proiectului autorizat, iar reclamanta nu a suferit niciun prejudiciu. Totodată, instanţa de judecată a menţionat că reclamanta era responsabilă de faptul că nu are acces la lumina de zi în fereastra sa, pe motiv că  reconfigurarea balconului său era neautorizată. Curtea de Apel Chişinău a respins, de asemenea, cererea celeilalte reclamante pe motive procedurale, în particular, că nu a fost respectată procedura prealabilă.

La 28 decembrie 2005 Curtea Supremă de Justiţie a respins recursurile reclamantelor pe aceleaşi motive.

În 2006, reclamantele au depus o cerere la CEDO în care s-au plâns, în particular, că le-ar fi fost încălcat dreptul la respectarea domiciliului, garantat de  Art. 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

În mai 2012, CEDO a comunicat cererea Guvernului RM şi a invitat părţile să se expună pe marginea pretinselor încălcări ale Art. 8 din Convenţie.

Hotărîrea Curţii Constituţionale privind interpretarea art. 46 (5) din Constituţie va constitui, cel mai probabil, argumetnul de bază al Guvernului în faţa CEDO cu privire la cauza Cebotar şi Tanasoglo. 

Art. 8 din Convenţia Europeană prevede că „Orice persoană are dreptul la respectarea vieţii sale private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei sale”.

Dan & Sanda Balan "Chica Bomb"

Iaka asta da nuntă! Felicitări, Sanda!

Moldova pe poziția a 9-a în ”topul” statelor cu cele mai multe cereri la CEDO. Liderul rămâne în continuare Rusia, urmată de Turcia și Italia

La 24 ianuarie 2013, Dean Spielmann (vezi foto), președintele Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) a prezentat într-o conferință de presă, raportul de activitate al CEDO pe anul 2012. Raportul poate fi vizualizat pe site-ul: echr.coe.int.

Potrivit acestui raport, în anul 2012, CEDO a pronunţat 1.093 de hotărâri, fiind examinate 87.879 de cereri, ceea ce reprezintă o creștere cu 68% în raport cu anul 2011 (în care au fost examinate 52.188 de cereri).

La sfârșitul anului 2012, pe rolul CEDO erau pendinte peste 128.000, ceea ce constituie o descreștere cu 16%, comparativ cu 2011. Mai mult de jumătate din aceste cereri au fost înaintate împotriva a 4 state: Rusia (22.3%), Turcia (13.2%), Italia (11.1%) și Ucraina (8.2%). Lista continuă cu Serbia, România, Bulgaria, Mariea Britanie, urmată de Republica Moldova și Polonia.

Potrivit aceluiași raport, în anul 2012, CEDO a adoptat 32 de hotărâri, dintre care în 25 de hotărâri a fost constatată cel puțin o violare a Convenției. Cele mai multe încălcări ale Convenției vizează: tratamentul inuman și degradant (10 încălcări sub aspect material), dreptul la un proces echitabil (6 încălcări), dreptul la libertate și siguranță (5 încălcări). Relevantă este constatatea încălcării dreptului la educație, în hotătîrea Catan și alții c. Moldovei și Rusiei.

Totodată, CEDO a declarat inadmisibile și a radiat de pe rolul său 1905 cereri. Menționăm că indiciul creșterii numărului de cereri declarate inadmisibile și radiate de pe rol se datorează, în cea mai mare parte, introducerii unui nou remdiu intern în legislația R. Moldova reflectat în conținutul Legii nr. 87 din 21.04.2011, precum și acordurilor de reglementare amiabilă la care au ajuns părțile. 

Liberta vs. Break Ya Neck

  VS 

12.000 EURO, PREJUDICIU MORAL PENTRU VICTIMELE MEDICILOR

Recent, prin adoptarea hotărâriii G.B. şi R.B. c. Moldovei (nr. 16761/09), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit un prag-limită al prejudiciului moral pe care îl poate primi pacientul-victimă a neatenţiei sau incompetenţei medicilor. E vorba de suma de 12.000 Euro! O sumă record pentru jurisprudenţa relevantă în domeniul practicii medicale.

Reclamanţii, G.B. şi R.B., care au solicitat Curţii Europene să li se accepte anonimatul, sunt soţie şi soţ. La 4 mai 2000, G.B. în vîrstă de 32 ani, a născut un copil. Şeful secţiei ginecologie a spitalului raional Ştefan-Vodă, dl B., i-a efectuat reclamantei o operaţie prin cezariană. În timpul intervenţiei chirurgicale, medicul, din greşeală, a înlăturat ovarele şi trompele uterine, fără a avea acceptul în acest sens, al pacientei sau al soţului ei, care, la moment, se afla în imediata apropiere, în coridor. Operaţia dată i-a cauzat reclamantei menopauza prematură. Respectiv, din anul 2001 ea este nevoită să urmeze un tratament hormonal de substituţie, pentru a contracara efectele menopauzei precoce. Potrivit medicilor, ea urmează că continue acest tratament până la vârsta de 52 - 55 ani, după care va fi nevoie de alt tratament.

După anchetarea cazului de procuratură, la 15 martie 2005, judecătoria Căuşeni a condamnat medicul B. pentru neglijenţa în serviciu ce a cauzat un prejudiciu grav sănătăţii şi integrităţii corporale victimei. El a fost condamnat la 6 luni pedeapsă cu închisoarea, cu suspendarea executării pe un termen de un an de zile. La 11 mai 2005 Curtea de Apel Bender a menţinut hotărârea primei instanţe. La 2 august 2005, Curtea Supremă de Justiţie a casat soluţiile instanţelor inferioare şi a adoptat o nouă hotărâre prin care B. a fost găsit vinovat, însă a fost absolvit de răspundere penală, deoarece a expirat termenul de atragere la răspundere penală.

În martie 2007, reclamanţii au înaintat o acţiune civilă împotriva spitalului raional Ştefan-Vodă şi B., solicitând compensaţii în mărime de 9.909 lei cu titlu de prejudiciu material, un milion lei şi respectiv 100.000 MDL cu titlu de prejudiciu moral. De asemenea, ei au cerut instanţei să oblige spitalul să-i acorde reclamantei tratament gratuit pentru toată perioada prescrisă de medici. Avocatul reclamanţilor a prezentat o notă explicativă detaliată şi dovezi pentru fiecare capăt de cerere, inclusiv diverse rapoarte medicale, costul consultaţiilor medicale, analize de laborator şi tratamentul, precum şi sentinţa de condamnare a medicului.

La 18 septembrie 2007, Judecătoria Căuşeni a admis parţial cererea reclamanţilor, obligând spitalul să-i acorde reclamantei tratament medical gratuit până în anul 2020. De asemenea, instanţa le-a acordat 1.119 MDL cu titlu de prejudiciu material şi 5.000 lei, respectiv, 1.000 lei cu titlu de prejudiciu moral.

La 24 ianuarie 2008, Curtea de Apel Chişinău a casat parţial hotărârea primei instanţe, mărind cuantumul prejudiciului moral la 10.000 MDL. Curtea Supremă de Justiţie, la 24 septembrie 2008, a menţinut decizia instanţei inferioare.

În faţa CEDO, reclamanţii s-au plîns, în temeiul Articolului 8 din Convenţia Europeană, că instanţele naţionale nu li-au acordat o compensaţie suficientă pentru prejudiciu cauzat.

CEDO a constatat în unanimitate violarea Articolului 8 din Convenţia Europeană, reiterând că unica chestiune ce urmează a fi abordată este cuantumul despăgubirilor. Astfel, instanţele naţionale au adjudecat reclamanţilor echivalentul sumei de 607 EURO cu titlu de prejudiciu moral. Această sumă este sub limita minimă a compensaţiilor acordate de CEDO. Efectul devastator a pierderii abilităţii reclamantei de reproducere şi problemele de sănătate pentru o perioadă îndelungată de timp impune o satisfacţie echitabilă suficientă, conform jurisprudenţei aplicate în cazuri similare în contextul european. În consecinţă, CEDO a acordat reclamanţilor suma globală de 12.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.

În context, CEDO a făcut şi o recomandare, potrivit căreia Guvernul R. Moldova ar fi putut introduce asigurarea obligatorie asupra neglijenţei profesionale în instituţiile medicale, pentru a face posibil ca victimele medicilor să poată beneficia de o plată adecvată cu titlu de  despăgubiri. Această recomandare va aduce, inevitabil, modificări în politicile instituţiilor medicale din R. Moldova, una dintre inovaţiile în domeniu fiind asigurarea obligatorie asupra neglijenţei profesionale în instituţiile medicale. Va responsabiliza această măsură profesionalismul medicilor sau va satisface cît de cît prejudiciile suportate de pacient, vom vedea pe parcurs.

Conform art. 14 (3) din Legea nr. 411 din  28.03.1995 ocrotirii sănătăţii „Lucrătorii medico-sanitari şi farmaceutici poartă răspundere pentru incompetenţa profesională şi  încălcare a obligaţiunilor profesionale, conform legislaţiei în vigoare”. În Republica Moldova nu există, la moment, un sistem de asigurare obligatorie asupra neglijenţei profesionale în instituţiile medicale.

Termenul (ne)rezonabil de judecare a cauzei

Garanţia de judecare a cauzei (civile sau penale) într-un termen rezonabil este reglementată expres de Art. 6.1 din Convenţia Europeană şi de mai multe acte normative naţionale. Depăşirea acestui termen îl îndreptăţeşte pe reclamant să solicite achitarea unui prejudiciu moral din contul statului.

În materia duratei nerezonabile a procedurilor judiciare, sumele acordate cu titlu de prejudiciu moral variază între 1000 şi 2500 EURO, pentru perioade cuprinse între 5 şi 10 ani. Cea mai mare sumă acordată de CEDO pentru încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei este de 3000 EURO, pentru 10 ani de examinare a unui litigiu de muncă, în hotărîrea Cravcenco c. Moldova (cererea nr. 13012/02).

Pentru aprecierea faptului dacă termenul de examinare a cauzei a fost sau nu „rezonabil”, instanţa de judecată urmează să ia la bază criteriile stabilite de CEDO în conţintul cîtorva hotărîri de referinţă pentru cauzele împotriva Moldovei  (a se vedea în acest sens: Josan, § 18, Mazepa, § 42, Holomiov, § 137 ş.a.), şi anume:

1. Complexitatea cauzei, apreciată pentru fiecare caz în parte. Aceasta presupune  necesitatea efectuării unor expertize sau acumulării unor probe, numărul de martori sau părţi în proces, eventuale elemente de extraneitate, existenţa altor proceduri paralele, etc.

2. Comportamentul părţilor care include aprecierea comportamentului reclamantului şi aautorităţilor. Se va lua în consideraţia buna sau reaua credinţă a părţilor implicate în proces, inclusiv existenţa unor întârzieri inexplicabile, amînări neîntemeiate, consecutivitatea şedinţelor, planificarea unei ordini a şedinţelor cu pauze îndelungate; etc.

3. Miza (interesul) pentru reclamant relevă importanţa sau scopul pentru persoana care pretinde violarea dreptului său la un termen nerezonabil. Astfel, de exemplu, încasarea sumelor salariale presupune o miză mai mare pentru reclamant. 

De asemenea, instanţa de judecată este obligată să ia în consideraţie principiul general al echităţii şi suma nu trebuie să fie vădit disproporţionată cu sumele acordate de CEDO în speţele similare.

De menţionat că odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 87 din 21.04.2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executarea în termen rezonabil a hotărîrii judecătoreşti, CEDO a declarat inadmisibile peste 300 de cereri, în care cetăţenii R. Moldova s-au plîns de încălcarea Art. 6.1 din Convenţie: Curtea a motivat deciziile sale în baza principiului neepuizării căilor interne de recurs, iar reclamnaţilor le-a fost sugerat să iniţieze o acţiune în temeiul Legii nr. 87.

Оrganul care reprezintă statul în instanţă de judecată pe această categorie de cauze este Ministerul Justiţiei, conform art. 2 (7) din Legea nr. 87.